congruente

Poate e un indemn stupid, de  gen , dar care, printr-o alegere oarecare, merita verificat, sau luat ca a tare.
Incerc sa cred ca, poate, oare, de iti vei alunga iluziile la vale si nu le vei mai anima cu superstitii, te vei simti tu insuti,  acel plin de ambitii. Acel ce l-ai lasat intr-o scrisoare, ce -ai pus-o la pastrare, intr-o cutie oarecare.
Daca-i putea trasa din congruente, un singur drum si sa-i deschizi o cale, poate-i vedea lumina care, se pare sa tanjeste dupa tine-n asteptare.
E admisibil, ca-i acel drum, de care te-ai temut si-n loc sa avansezi, la deal, la vale, tu te-ai blocat printre indicatoare.
Si zapacit de-atatea posibilitati, ti se paru ca e mai convenabil sa te-accepti, un cumul de deceptii , evident  bazate, pe soarta si cauzalitate.
Nu-i drept sa iti blamezi normalitatea, ce ti-ai ales-o ca stindand normal si-o afisezi de parca e cotidian. E-a ta si chiar de spui ca o detesti, o ceri.
Ea se supune zilnic si te-asculta si te mai poleieste, ca nu-i nepriceputa, dar te retine totusi in aceeasi cusca. 
Si spui ca nu-i prefacatorie? Tot ce condamni , din teama, e -n sine mai puternic .

geneza

Imi esti geneza, inceput,
M-ai rupt de undeva
Si m-ai facut,
Pacat originar, fara de care
Nu am putut imagina
Esente, lucruri ce erau
Si imi apartineau.

Te-ai nazarit ca un mister,
Ai transformat neconceput in stare,
Mi-e greu sa cred in alt scenariu,
Imi esti, atat, din tine, sunt intruchipare.

M-ai construit cum n-am stiut,
Ca pot sa fiu
Si m-ai legat de-o infatisare,
Ce in oglinda fermecata
Se afiseaza de fiecare data.

Si nici nu stiu,
De-ai vrut sa fiu asa,
Dar asta e lucrarea ce-ai cladit,
Intamplator si poate-un pic nepregatit
Si chiar de vrei,
Acum, nu mai poti schimba nimic.

cuvinte

 

Si-mi tot apar in cale,
Simpatice de gen si goale ,
Ca niste frumuseti abstracte,
Zambesc si-mi dau tarcoale.

Apoi se regasesc  cu afinitate,
Se cauta si se unesc
Si se aseaza in petale.
Corola unica formeaza
Si nu mai stau incidentele.

Se rasucesc se dezunesc,
Isi cauta sorgintea providentiala ,
Sa-si dea un sens, un inteles
Si sa starnesca interes.

Ce nu -nteleg din propozitii,
Reiese clar din supozitii,
Si tot ce a parut confuz
Devine  devine transparent, difuz.

peren

Si ne cladim nefericirea
Pe actiuni ce-s calatoare,
Pe-un timp peren cu implicatii,
Pe transformari ucigatoare.
Din lucruri mici stralucitoare,
De am putea s-o facem altfel,
Ce stau si dainuie in planuri,
Ce nu se duc, dispar agale....
Sa ne-mbatam dintr-un frumos,
Si dependenta sa ii dam,
Acel banal ,ce ni se-arata cateodata,
De optimism in stare pura,
Dar absolut, plin de savoare.

palarie

 Plaja ma acapara cu un calm debordant, iar totul intra brut in capul  meu , descoperit, fără pălărie .
Toate scoicile erau in capul meu... si șezlongurile si umbrelele...Nisipul se incapatana sa zburde dezmembrat in paricule mici de cuart si sa umple golurile.
De oameni nu prea am ce sa va povestesc, erau transformati in holograme, erau calculati si increzatori in tot, nu-i interesa capul meu.
Incepeam sa migrez spre ceva ce ma umplea din ce in ce mai tare ....simteam explozia iminenta si era evident ca  nu ma puteam impotrivi abuzului asta de forte. De ce erau toate acolo, in capul meu si ce vroiau de la mine?
 Si atunci mi-a soptit o umbrela:
- Auzi , tu palarie ti-ai luat ? ar trebui sa te acoperi cu ceva, e cald, e foarte cald....stii , toata viata ta e in cap, ar trebui s-o protejezi .
- De ce ar trebui sa-mi ascund viata sub o palarie? Ea trebuie sa fie libera, ea trebuie sa ia tot ce i se da...nu am nevoie de palarii , nu am nevoie sa ascund nimic...
- Tu, prostanacule, tu inca ai incredere in bine, tu inca vezi doar plusuri si armonie , tu inca crezi ca poti sa ai tot...
- Oare?

      In acel moment am decis sa port palarie.

rafturi

Mi-e dor de imposibil si de soare,
Dar ma rasfat cu-o reverie
Si imi presar imprevizibil,
Ma invat incet tot ce nu-i plauzibil.

Imi iau din mine clipe,
Si le asez pe rafturi,
Un vanzator de vise mi-a aratat odata cum
Sa stivuiesti din tine-n staturi.

Le lustruiesc frumos
Dar nu le vreau in lanturi
Din cand in cand ma-ntorc la ele
Sa le mai simt , sa le ating
Parfumul vechi.

Ca mi-am dorit , odata, poate,
Sa le distrug, sa le alung,
Dar mie imi apartin cu toate
Si asa am devenit un eu.

nelamurire

                                          Pentru I, o prietena draga , cu toata dragostea si fantezia mea!


Si printre atatea complicatii
Si suflete ce se inghesuie in explicatii,
Avui si eu odata o nelamurire
Si am luat o hotarare.
Deci, ma dusei la tribunal
Ca sa dezleg galceava,
Dar m-am izbit de-un papusar
Ce dirija in stanga - dreapta.
Cuminte am urmat instuctiuni,
Caci poate asa de oi afla,
De unde, cum, de ce atunci
Se nazarira toti buluc.
Un domn cu parul cam valvoi,
Trecea pe o lista numere, suvoi,
Le ordona si incerca
Sa faca curatenie pe o tejghea.
Dar nu-i nimic , am zis, astept,
E de-nteles si poate asa e drept
De unde sa stiu eu, doar cu o viata
Cum ni se ordoneaza limite, sperante.
Printre atatea complicatii,
Cine sa dea de explicatii?
Si n-am putut decat sa-mi zic
Ca-i de prisos sa ma agit.

zei de ceara

 "Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul. "
                                                                                                  Octavian Paler

E-o lege nescrisa, cereasca si striga constant ca nu avem dreptul sa cerem timp. Dar aroganti din fire , de multe ori uitam si il cerem...
Zeii de ceara s-au aprins odata, atunci cand am strigat intaia data. Ne-au auzit si s-au aprins. De atunci se tot topesc.
 Si sunt mai mari, mai mici, mai falnici sau mai plapanzi , desi nu o vedem,  flacara lor arde diferit.
 Ne picura secundele cu viata si ne calauzesc, dar se tot subtiaza si chiar de vrem n-or sa mai creasca niciodata la loc.
   - Am nevoie de timpul tau,  imi trebuie ...
Daca-as putea sa iau din ceara mea intreaga si reconstruiesc la tine, poate ca as mai face-o inca o data.
 Tu stii, ca ti-am vazut odata zeul.
Vazut-am flacaruia minunata cum palpaie si incearca sa supravietuiasca. M-am incapatanat si am cerut dispensa, una nepamanteasaca, sa iau din mine si sa te intregesc pe tine.
Apoi ti-am pus perdele in jur, sa nu te stinga vantul. Eu m-am ascuns de dupa pietre, sa ma prefac ca nu-l mai simt si poate n-o sa ma doboare.
 Of,  te-ai simtit stapan si  le-ai dat deoparte. Tu ignorant, senin, habar n-aveai  si nu stiai  cata nevoie aveai de ele.
...........
Te-ai scurs, mai palpai inca, dar nu mai poti cere timp.
Daca din intamplare intrezaresti printre urmele tale , bucati din zeul meu, aduna-le si foloseste-le frumos, pentru ca e al tau acum.
Tot ce-am lipit la tine, s-a rupt definitiv din mine si martori imi sunt zeii, ce-au acceptat, razand, o ruga a mea , nepamanteasca.


                                                             „Chiar şi un ceas care s-a oprit arată ora exacta de două ori pe zi.”

                                                                   Marie von Ebner-Eschenbach

normal

Ne plange cerul incapatanarea de a lasa lucrurile sa fie, 
Ne zguduie si-ncearca sa ne spele, e mult de-atunci, dar nu ne trece.
Ne punem ziduri cu uitare, ca e mai bine asa, e rece.
Absurditatea nu ne mai uimeste, ne-alina si ne tintuieste, zambind de dupa schele.
Ne asezam in locuri mici si fara perspective
Si un tot normal ne curge  repede prin vene.
E anestezic bland de supravietuire, de zile goale, fara de traire.
Cersim minuni periculoase, ca n-avem  forta decat de indurare
Ceva de genul" nu mai pot"..si as dori si parca as vrea ceva..
Ceva ce nu mai stim cum e, dar licare prin oarecare.
Ceva venit , asa , din intamplare, sa ne mai puna in miscare.
Sa mai atenueze din paloare.
De apare, il gonim cu disperare si teama de -a iesi din nepasare .

disonanta

Trec zile absurde si goale,
Le  umplu , sa nu le mai simt
Si le complic, sa nu dezarmez,
Empatizez cu un abstract onest.
Ma mint ca sa nu ma mai cred .
Ma cert si ma schimb, ca-i firesc
Incerc sa nu mai lovesc
In tot ce cred ca-i bun, dar gresesc.
Si ma ridic si ma cobor din nou
Din ani mai cersesc
Si indraznesc sa mai sper
Ca nu tot se afunda in nicaieri
Pana unde si cand..
Spre ce ma indrept ?
De atunci.....

respiri

Si dupa atata timp pierdut, umbland printre straini, haladuind printre himere,ai inceput sa ma respiri. Si te-ai oprit.
Ai scormonit printre sechele, le-ai adunat si le-ai unit. Cu ate invizibile le-ai adormit.
Si-am rezultat: un eu, un tot, produsul brut al mintii tale, calatoare, ce  bantuie printre stafii si a imaginat in fel si chip.
M-am intamplat neprevazut, dar m-ai pierdut. M-am ratacit un timp si ai uitat cum sunt.
Acum ma vezi, cu bune si cu rele, m-ai coborat din postament si poti sa ma percepi fluent, fara interferente din afara, fara dureri ucigatoare: sunt viu, respir in mod concret.