zei de ceara

 "Timpul e o fiara care are nesfarsita rabdare de a inghiti totul. "
                                                                                                  Octavian Paler

E-o lege nescrisa, cereasca si striga constant ca nu avem dreptul sa cerem timp. Dar aroganti din fire , de multe ori uitam si il cerem...
Zeii de ceara s-au aprins odata, atunci cand am strigat intaia data. Ne-au auzit si s-au aprins. De atunci se tot topesc.
 Si sunt mai mari, mai mici, mai falnici sau mai plapanzi , desi nu o vedem,  flacara lor arde diferit.
 Ne picura secundele cu viata si ne calauzesc, dar se tot subtiaza si chiar de vrem n-or sa mai creasca niciodata la loc.
   - Am nevoie de timpul tau,  imi trebuie ...
Daca-as putea sa iau din ceara mea intreaga si reconstruiesc la tine, poate ca as mai face-o inca o data.
 Tu stii, ca ti-am vazut odata zeul.
Vazut-am flacaruia minunata cum palpaie si incearca sa supravietuiasca. M-am incapatanat si am cerut dispensa, una nepamanteasaca, sa iau din mine si sa te intregesc pe tine.
Apoi ti-am pus perdele in jur, sa nu te stinga vantul. Eu m-am ascuns de dupa pietre, sa ma prefac ca nu-l mai simt si poate n-o sa ma doboare.
 Of,  te-ai simtit stapan si  le-ai dat deoparte. Tu ignorant, senin, habar n-aveai  si nu stiai  cata nevoie aveai de ele.
...........
Te-ai scurs, mai palpai inca, dar nu mai poti cere timp.
Daca din intamplare intrezaresti printre urmele tale , bucati din zeul meu, aduna-le si foloseste-le frumos, pentru ca e al tau acum.
Tot ce-am lipit la tine, s-a rupt definitiv din mine si martori imi sunt zeii, ce-au acceptat, razand, o ruga a mea , nepamanteasca.


                                                             „Chiar şi un ceas care s-a oprit arată ora exacta de două ori pe zi.”

                                                                   Marie von Ebner-Eschenbach