usa

Da, am ramas uitandu-ma prosteste si afisand un zambet tamp, privind la ea: o Usa!
Dar am uitat cum se deschide si parca nici nu stiu ce-o da deoparte. Doar sta acolo, asa falnica, trufasa si e putin cam mult doar pentru mine.
Identitati se amesteca confuze, de nepatruns se pare in aceasta stare.
E totul gol in spate, abis sapat in munte, vuieste vantul si se aude doar un ecou de vise. Cu toatele indepartate , poate mi se pare...
Si nu era decat o usa, vopsita in culori aprinse, un puzzle afisat si rezolvat de altii, poate asa, dintr-o intamplare.
Acum ce fac? Ma uit la ea si parca imi ranjeste sau poate ca doar imi staluceste de la soare . Dar nu e soare, e doar con de umbra.
Incearca sa imi spuna, dar nu reuseste.Sau, poate, doar ca mi se pare, ca tot s-a transformat in multe si parca au picat in nepasare.
 Cine mai stie, c-au trecut atatea si s-au aplatizat , au devenit difuze.
N-am ganduri, e o simpla stare si nu exist, doar stau: eu si-o usa.

cronic

Am intalnit , multi s-au mai dus, pe drumurile lor batatorite...
Dar, altii imi tot apar in cale....fiinte inteligente, cu aptitudini multifunctionale, dar cronici, Doamne, cronici avansati intr-o nefericire transparenta.
Cei multi si-o neaga si-ncearca sa o ascunda dupa umbra, dar a vedea prin razele de soare, de multe ori te cam orbeste.
Umanoizi, cu minte limitata, ne chinuim de multe ori, aiurea, sa ne tot depasim sistemul. E unul singur , manipulat constant de  o selectie adaptativa si tot cere.
 Cerseste apropape empatie si uneori o si gaseste. Si-atunci cu constiiinta alterata, posibil un orgasm ....marcabil, sau doar organic se intampla un puls mai ridicat se pare si-o respiratie accelerata. Si trece , sau ramane, ca urma foto in memorie.
De multe ori blocati in perspective, ce nu le simti ca ale tale, dar e blocaj , ce naiba....de ce le-am sta in cale?

absent

Absurd e modul actual,
Si imposibil sa nu sesizez, ca nu ne mai incredem in instict si parca ne banalizam la modul superficial.
Acel "eu stiu" , devine implicit absent, abandonat, de ne-nteles.
Prea mult de mers, prea multe pagini de cules si renuntatarea vine ca un "Big Succes".
Miracole din van e tot ce asteptam intens
Dar tot ce ne ramane e sa construim:  dezinteres.
Iti pare transcendend si tot privesti absent
 Pe urmele tasate in drumuri si -ti par acum cam deplasate.
Te bantuie mirarea, ca-acelasi tu , un pic mai reactiv
S-a tranformat in tot acest nonsens.

zapada

Ti-am povestit vreodata cum am reusit sa-mi pierd sufletul in zapada? Nu cred s-o fi facut pentru ca nici eu nu am stiut pana acum.
Cum am recapatat amintirea asta? Banal, intr-o secunda turbata, cand bulgarele ala m-a lovit atat de tare si atunci am stiut. Am vazut cu mintea, cu ochii, cu sufletul tot ce s-a intamplat in iarna aia fatidica.
Era povestea unui an nou, pentru ca asa spunea calendarul agatat pe perete, dar pentru mine semana cu toti ceilalti care il precedasera de un timp incoace.
Totul era la fel si aproape ca incepusem sa ma gandesc ca poate, cine stie, asa o sa ramana pentru totdeauna. Trecuse prea mult, depasisem toate termenele posibile si imposibile. Nu mai avea nici un rost sa mai anticipez, sau sa astept sfarsitul ala de care ma temusem atat si de atata timp.
Era totul construit asa, in planuri si bucatile de real chiar le puteam tolera cu succes, fix cat imi permiteam.Continuam, ma obisnuisem, ma adaptasem in sistemul asta.
Si atunci s-a intamplat...a fost telefonul ala care m-a conectat prin firul lui invizibil la tot ce reusisem sa neg atata timp. Mi-a decupat toate schemele si mi-a transmis realitatea.
Se terminase totul, venise finalul, ala pe care in nebunia mea , printre stategiile mele de aparare il vazusem cateodata ca pe ceva bun.Pentru ca de ce nu?..Doar avea sa puna capat unei suferinte..De ce nu putea sa fie ceva bun?
Problema era doar ca , acum , ca se terminase, eu am stiut ca nimic , nici o anticipare, nici o transformare nu fusese ceea ce ar fi trebuit sa fac de-atata timp. Negasem totul si amanasem inevitabilul.Si uite-l! era aici, cu mine, langa mine, prin mine. Era aici cu toate regretele lucrurilor nefacute si nespuse cu miile de vinovatii aparute brusc , de undeva , care ma invadau apocaliptic.
Acum vedeam totul, durerea celorlalti, toate sufeletele alea ce se zbatusera atat sa supravituiasca.
Unde eram eu?
Din toata compasiunea, din tot spectacolul ala nu am putut sa aleg nimic. Nu aveam o schema pentru asta, era fix punctul in care totul devenea iesit din tipar si chiar nu am stiut ce sa fac.
Poate ca ar fi trebuit sa dau drumul la tot ce era acolo, sa se duca , sa iasa, dar nu am facut-o.
Era prea mult zgomot si nu ma puteam gandi decat cum sa fac sa dispara toate astea.
Clopotele alea imi izbeau in timpane si parca nu se mai opreau.
Nu stiu cum, dar deodata s-a facut liniste.Apoi a inceput sa ninga. Parca era o poveste, povestea mea, pe care mi-o dorisem atat. Totul s-a acoperit de liniste si de zapada.Florile, crucile, pamantul, strazile, casele...s-au albit toate.
Si atunci l-am pierdut....a iesit din mine, fara sa-mi dau seama si s-a ascuns prin omatul ala proaspat.
Cred ca l-am si cautat o vreme, dar apoi am inceput sa ma obisnuiesc asa, fara el, doar cu nopti albe si zile albastre
Apoi am uitat ca l-am avut vreodata. Mai clipocea cateodata urmele din amintiri, ca si cum ceva ar fost pe acolo, dar parca ma ardeau si le alungam repede.
Si acum, dupa atata vreme si atatea ninsori topite, uite-l, ca s-a intors la mine. A stat ascuns in fulgul ala si si-a creeat propria eternitate, luptand sa nu se mai topeasca, asteptandu-ma.
Acum ma umple si imi reinventeaza amintirile.Acum pot sa le vad pe toate.

distopie

E previzibil sau e distopie, sa incercam sa ducem totul asa departe? E tot aici , dar parca-i intr-un fel aparte. Si aparent e-o nebunie.
E nebunia mintii mele ce nu prea reuseste sa se-adune sau sunt erori din calcule trecute?
Si ne oprim, ca parca - am obosit un pic.
O pauza umana, binemeritata, ce ne-o cerseste carnea si mintea asta-ncancenata.
E bine asa, sa zaci , sa nu te mai incerci atat,
Ca parca te-ai tot dezbatut si parca tot ai imbinat alternative complicate
Ca e prea mult , in cerc si atat.
Si daca am tot  continua, inca putin  spre infinit, acela mare sau  poate ca cel  mic?
Asteapta si accepta traseele ce se muleaza parca prin sinapse,
Si ne simtim, sa s- adunam cam tot ce apare din muntele de posibilitati.
Dar suntem obositi, se pare, umanoizi ce se tot disipeaza prin crapaturi terestre.

alternative

 Relativitatea,o incantare ce linisteste simturi amortite. O varianta demonstrata, cu care , de as indrazni, chiar as putea sa neg  un infinit.

Dar, uite cum,  o  minte absorbita de constante, nu face altceva decat sa mearga pe un traseu, ce-i unul, e linear, lipsit de scheme

E relativ sau e constanta?  In materialitatea ei, constanta apare ca absurda. Nu zgandare realitatea, ci o controleaza. O singura directie , ce-ar fi mai simplu de urmat, de-atat?

 Ma misc sau stau pe loc? 

Revad un soi de certitudini ce se inghesuie sa iasa, nu clipocesc constante, dar ma imbata cu o dulce soarta.

Dar parca totusi, mai e ceva acolo, prin staturi suprapuse. 

E creativitatea noastra, ranita sau apusa, ce a facut odata tot ce-am numit, sporadic, evolutie.

E mintea din alternative, posibile si plauzibile, ce poate ca-s nitel in ceata, dar parca inca stralucesc firave si par sa ne mai bantuie.

E timpul, ce nu mai da stare si te abuzeaza parca sa-ncerci sa construiesti, sa te mai misti putin , alternativ, se pare.

Si mergem inainte sau ne prefacem doar?

Nimicul imposibil se-mprastie si doare. E-acea categorie , care, in perioade, oarecare, te-apuci si rupi sute de liste motivationale. Caci parca nu-ti mai spun nimic, apar doar ca eroare.

Si ingopam dorinte si vise planetare intr-o structura vasta, ireversibila , se pare. Le ducem in uitare.

gust de enigma

Am incetat sa mai dezbat, am incercat  si-a rezultat  gust de enigma,  aproape derivat, ce parca se asemuia unei  iubiri  paradoxal de absurda, aproape ilegala in acest decor.

 E inegal prin multe locuri , dar sincer e de-o rezistenta crunta. 

Si tot abunda , se scufunda in sute de experimente , neuronal doar excitante, ce par ca se clintesc deodata, dar in final doar stau cuminti la locul lor.

E timpul  suspendat intr-un moment fatidic, ce parca se incapataneaza sa se definesca si sa fie el, sa-si dea un sens printre abstracte.

Si tot se-aduna gusturi rafinate , din rasfirate ce au fost ,se contopesc in sute de senzatii, ce-au fost abandonate si dintr-o data,  s-au trezit la viata.

Momentul Z, in care simti , ti-e pofta doar de gustul unic, pe care il cunosti, c-a fost dintotdeauna acolo, pastrat prin zecile de treceri , pastrat in sine.

Nu e  hazard, nu e  doar mintea ratacita, ce invariabil se opune sa se adune , sunt sutele de secole adunate -n tine.