congruente

Poate e un indemn stupid, de  gen , dar care, printr-o alegere oarecare, merita verificat, sau luat ca a tare.
Incerc sa cred ca, poate, oare, de iti vei alunga iluziile la vale si nu le vei mai anima cu superstitii, te vei simti tu insuti,  acel plin de ambitii. Acel ce l-ai lasat intr-o scrisoare, ce -ai pus-o la pastrare, intr-o cutie oarecare.
Daca-i putea trasa din congruente, un singur drum si sa-i deschizi o cale, poate-i vedea lumina care, se pare sa tanjeste dupa tine-n asteptare.
E admisibil, ca-i acel drum, de care te-ai temut si-n loc sa avansezi, la deal, la vale, tu te-ai blocat printre indicatoare.
Si zapacit de-atatea posibilitati, ti se paru ca e mai convenabil sa te-accepti, un cumul de deceptii , evident  bazate, pe soarta si cauzalitate.
Nu-i drept sa iti blamezi normalitatea, ce ti-ai ales-o ca stindand normal si-o afisezi de parca e cotidian. E-a ta si chiar de spui ca o detesti, o ceri.
Ea se supune zilnic si te-asculta si te mai poleieste, ca nu-i nepriceputa, dar te retine totusi in aceeasi cusca. 
Si spui ca nu-i prefacatorie? Tot ce condamni , din teama, e -n sine mai puternic .