zile de cauciuc

 Si-ti povesteam acum o zi, sau doua,  de teatrul ala de fatada, ce doar te face sa zambesti.
 Dar stii, ca mai este de-un fel, elaborat si bine pus la punct si juri ca e realitate.
Si-acum , o sa-ti marturisesc: mi-e teama de toate acele  roluri pe care le jucam, asa, dintr-o obsesie prosteasca sau poate  fascinati ,pentru  trebuie sa fie atunci, acolo..si  trebuie sa fi din asta.
Iti spui ca e doar un moment, ca o sa o  treci usor si peste asta si o sa-l pui frumos in rama, o amintire. Ca o sa redevi la tot ceea ce esti, la definitia ta de baza.  
Ce naiba, e doar pentru un timp, o conjunctura sau o perioada. Pentru ca  stii, accepti, esti constient si nu-i real si tu nu o sa devi asa...
 Si totusi, rolul se incapateneaza ..si domina..si culmea mai apare un personaj si inca unul.
Nascuti din aparente, care se poarta si au replici proprii de care tu habar nu aveai ca sunt la tine in vocabular.
Pai nici nu existau, sunt ale lor...sunt studiate, preluate, de ici, de colo.
Se misca si vorbesc intr-un fel anume, ca aproape ajungi sa ii admiri si instinctiv le dai curaj sa supravietuiasca.  Se adauga si cresc din tine si redevin un tu...sau ei.
Cine sunt oamenii astia minunati , stralucitori ce se transpun prin tine, care te acuza permanent ca tu nu prea mai esti destul?
Proiectii  ale tale despre un normal ce nu iti apartine., dar ti se tot impune ca trebuie sa fie asa.
Pentru ca acela este intr-un fel  si pare ca e bine, pentru ca el sau ea pare sa reuseasca intru-un mod in care tu tot ai  dat rateuri si pentru ca atunci, de sa nu?
Si apoi incepi sa intinzi de pielea asta, ce e a ta, dar nu se incadreaza in tipare.
Si ii mai dai un plici, cand obosesti si asa te mai intorci din cand in cand la tine.
Tu? Care tu? Care-a uitat ce-i place, care-a uitat sa mai zambeasca cand nu e programat, care-a uitat ce si-a dorit in viata cu adevarat. Care-a uitat de lista aceea, cu lucruri de facut, la care a sperat si le-a visat cand inca tu mai existai...
Si totul  pare acum banal...departe, intr-un colt uitat si prafuit de timpul care trece si cere ce-i al lui.
Tu, din povestea imaginata odata, ce ti-ai modificat-o singur, pentr-un rol...
Si cateodata poate nu e prea tarziu sa spunem: ca ne-am jucat rolurile toate si ne-am intins ca pe un cauciuc si totusi suntem dati deoparte.
 Putem sa fim oricine, putem face orice..Nu datoram o viata nimanui.
 E improbabil ca -ai putea sa stergi ceva, sau sa rescri intr-un alt fel, dar poate, poate ca ar fi suficient un singur pas.