adio

Adio , deocamdata...
Si asa -mi vine cateodata, sau mai mereu, sa-ti zic adio.
Dar poate mai astept un pic, ca poate cine stie trece.
Si nu-i pacat? Ca,  cine stie, apare, asa din intamplare , o minune , si din adio o sa facem sarbatoare.
Ca doar, ce naiba, e o asteptare.  Si cine poate sa n-astepte, cand se bazeaza pe himere?
Si  cruda asteptare s-a tranfosmat in transformare...
Si poate ca-i nu-i timp acum, sa spunem, asa, tot ce simtim, tot ce ne vine inopinat, ca-i doar impuls, ca-i doar moment.
Si poate cine stie cum, de zic adio acum, poate o sa fie prea curand...
Dar , deocamdata, as putea , sa-mi pun o pauza in gand si imi iau la revedere, sa inchid usa si sa-mi spun: Tu ...  du-te , du-te in ale mele.
In ale mele vise toate, imprastiate si stingher, de poti sa stai acolo, poate, te voi nega, esti efemer...
Esti construit din fumuri multe, esti ireal si pari mister, dar nu prea cred ca-n a mea lume ,tu te vei costrui in vreun fel.
Cum as mai putea acum sa fac, motoarele, sa mearga, cand totu-i ruginit si se invarte asa de greu?
Asa ca , adio, deocamdata, ca ai fost  mult, prea mult defel.